Sari la conținut

Acțiune a polițiștilor de la siguranță școlară în unitățile de învățământ din Miercurea Ciuc

Desfășurată în: Harghita

La data de 13 februarie a.c., polițiști din cadrul structurilor de Siguranța Școlară și Investigații Criminale au desfășurat o activitate proactivă la o unitate de învățământ din Miercurea Ciuc.

copul activității a constat în conștientizarea de către elevi a riscurilor și vulnerabilităților la care se expun prin nerespectarea cadrului legal în ceea ce privește portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ, dar și consecințele fizice, psihologice și juridice asociate acestui tip de fapte.

Aproximativ 80 de elevi de gimnaziu au purtat discuții interactive cu polițiștii, le-au enumerat acestora responsabilitățile pe care le au în calitate de elevi, modul de comportare atât la școală, cât și pe traseul de deplasare înspre/dinspre casă.

Elevilor le-au fost prezentate prevederile legale în ceea ce privește infracțiunea de “Port sau folosire fără drept de obiecte periculoase”, obiectele care intră în categoria acestora, respectiv cuțit, pumnal, box sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire, armele neletale, precum și substanțele iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant.

De asemenea, minorilor le-au fost enumerate și locurile în care este interzisă posesia sau folosirea acestora, respectiv: în cadrul adunărilor publice, a  manifestărilor cultural-sportive, în locuri amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloacele de transport în comun, dar și în sediul autorităților și instituțiilor publice, inclusiv în școală.

Polițiștii reiterează faptul că și părinții pot fi trași la răspundere penală, civilă sau contravențională, după caz, pentru faptele comise de copiii lor, chiar dacă răspunderea penală revine făpturilor, inclusiv minori și în condițiile legii.

Alte activități:

Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente