Acțiune a polițiștilor Biroului Siguranța Școlară Neamț pentru prevenire absenteism și verificarea respectării prevederilor Legii 61 din 1991 și Legii 349 din 2002

Filtrează după județ

Desfășurată în: Neamț

La data de 14 februarie a.c., polițiștii Biroului Siguranța Școlară Neamț au acționat, în baza unui plan de acțiune, pe raza orașului Bicaz, în vederea prevenirii absenteismului școlar, verificarea respectării prevederilor Legii 61 din 1991 și Legii 349 din 2002, precum și pentru asigurarea unei prezențe, la vedere, în scopul creșterii gradului de siguranță publică în proximitatea unităților de învățământ.

În cadrul acțiunii polițiștii au instruit 3 agenți comerciali pe linia respectării prevederilor Legii 61 din 1991 și Legii 349 din 2002 referitoare la interzicerea comercializării de tutun sau băuturi alcoolice către minori.

De asemenea s-a procedat la instruirea a 3 săli de jocuri de noroc cu privire la prevederile O.U.G. 77 din 2009 în ceea ce privește interzicerea accesului minorilor în astfel de săli.

Au mai fost aplicate un număr de 13 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6200 lei pentru abateri constatate la Legea 61 din 1991 și Legea 349 din 2002, una dintre aceste sancțiuni fiind aplicată unei persoane juridice pentru nerespectarea prevederilor Legii 349 din 2002.

24 de elevi au fost identificați în alte locuri decât în unitatea de învățământ în timpul orelor de curs urmând a fi informate unitățile de învățământ cu privire la cele constatate.

Reamintim faptul că potrivit Legii 349 din 2002, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de până la 20.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare sau închidere a unităţii (în cazul persoanelor juridice) următoarele:

Se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De la prezentele prevederi fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă.

Se interzice vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani.

Se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Alte activități:

Educație și siguranță în școli: acțiuni integrate pentru prevenirea riscurilor și promovarea responsabilității în județul Neamț

În luna martie 2024, polițiștii Biroului Siguranța Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat 83 de activități preventive de care au beneficiat un număr de 1447 elevi și cadre didactice în 19 unități de învățământ din localitățile Piatra Neamț, Roman, Dumbrava Roșie, Oniceni, Bozieni, Tămășeni, Borca, Icușești, Pângărați, Gâdinți, Dragomirești, Valea Ursului și Ștefan cel Mare.

Citește tot »
Categorii populare
Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

pentru sesizarea cazurilor de abuz, neglijare şi exploatare a copilului.

Articole recente