Acțiune a Biroului Siguranța Școlară Botoșani din 10 ianuarie a.c.

Desfășurată în: Botoșani

La data de 10 ianuarie 2024, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Dorohoi și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune de amploare, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în zona unităților de învățământ, din  municipiului Dorohoi și localitatea Șendriceni.

Activitatea s-a desfășurat în anumite intervale orare, pe direcții multiple de acțiune, cum ar fi prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, prevenirii și combaterii consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor, combaterea abaterilor la regimul rutier, depistarea agenților economici care încalcă legislația privitoare la comercializarea de băuturi alcoolice sau produse din tutun către minori, etc., scopul final fiind acela al asigurării unui climat corespunzător de ordine publică și siguranță în proximitatea unităților de învățământ.

În zona de acțiune, polițiștii și jandarmii au legitimat peste 120 de persoane, fiind depistați 9 elevi absentând de la orele de curs.

Au fost efectuate verificări la nivelul a 5 unități de alimentație publică situate în zona de acțiune, iar polițiștii rutieri, urmare a controalelor efectuate în trafic, au aplicat 3 sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier, comise în proximitatea unităților de învățământ. În scopul descurajării consumului ilegal de substanțe active, la acțiune a participat unul dintre echipajele canine ale Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, specializat în detectarea de stupefiante.

Alte activități:

Semnalare eveniment:

Serviciul Unic de urgență - 112

În cazuri grave, care reprezintă o urgență: semnalați telefonic prin Serviciul Național Unic de Apel de Urgenţă 112

Numărul UNIC național pentru copii

destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Articole recente