În contextul Zilei Internaționale pentru Non-violenţă în Şcoli, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea – Biroul Siguranța Școlară, împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și polițiști de la ordine publică, au desfășurat în perioada 27 – 30 ianuarie, în cadrul campaniei „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”, o serie de activități de prevenire în unitățile de învățământ din județul Vrancea.
Scopul principal al acestor activități a fost prevenirea comportamentelor antisociale, a violenței fizice și verbale, a bullyingului și a cyberbullyingului, dar și modalitățile prin care elevii pot solicita sprijin în situații de risc.
Activitățile au inclus discuții interactive menite să încurajeze comportamente bazate pe înțelegere, grija față de ceilalți și asumarea responsabilității. „Aceste mâini nu vor lovi niciodată” – este unul dintre mesajele transmise de elevii cu această ocazie.