În data de 02 octombrie a.c, polițiști de ordine publică, siguranță școlară, protecția animalelor și de la investigarea criminalității economice, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică Bacău, în colaborare cu polițiști ai Serviciului pentru Imigrări al judeţului Bacău, ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate și reprezentanți ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău au acţionat în municipiul Bacău, oraşul Buhuşi şi în comunele Sascut şi Răcăciuni.
Acțiunea a vizat prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, faptelor de natură antisocială în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ, prevenirea absenteismului şcolar, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale şi verificarea respectării legislaţiei în vigoare din domeniul protecţiei animalelor.
La nivelul unităților de învățământ au fost susținute activități specifice de prevenire a violenței în școli cu participarea unui număr de 180 de elevi și 18 cadre didactice.
Totodată, au fost depistați absentând de la cursuri 48 de elevi.