În data de 22 septembrie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de cei din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Siguranța Școlară, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj au fost prezenți la evenimentul ”Caravana Micilor Exploratori”, ediția a II-a, organizat la sediul Academiei de Fotbal Gică Popescu Craiova, de Asociația pentru Intervenție Cognitivă și Comportamentală ”Visuri și Speranțe”, Lions Club Cetatea Băniei și Teatrul Național ”Marin Sorescu” Craiova.
Cu această ocazie, reprezentanții poliției doljene au desfășurat activități de prezentare a mijloacelor și tehnicii din dotare.
Copiii au fost cooptați în jocuri interactive prin care polițiștii de la prevenire, cei de la Serviciul Rutier și Biroul Siguranța Școlară le-au prezentate recomandări informativ-preventive privind siguranța lor acasă, la școală, pe stradă, în mediul online.
Copiilor le-au fost prezentate exemple de cazuri ce reprezintă urgențe pentru polițiști, dar și exemple de cazuri non-urgente, scopul fiind conștientizare și responsabilizare în ceea ce priveşte modul de apelare a numărului 112, dar și a faptului că apelarea nejustificată poate costa viața unei persoane aflate în pericol.
În egală măsură, au fost purtate discuții cu copii prezenți la eveniment despre respectarea regulilor de circulație, semnificația indicatoarelor rutiere, dar și despre potențialele pericole specifice vârstei lor.
În vederea îndeplinirii obiectivelor campaniei naționale ”Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția” s-a urmărit conștientizarea părinților și copiilor cu privire la necesitatea asigurării siguranței copiilor, concomitent cu creșterea gradului de siguranță în mediul școlar. Tehnica din dotarea ”mascaților”, laboratorul de educație rutieră și deslușirea unor mici taine din tehnica amprentării au fost primite cu entuziasm de persoanele prezente la eveniment, care au participat într-un număr considerabil, aproximativ 250 de copii și părinți.